un gadzel venit din iad

gargoylpup out of hell

DRAGOSTEA E UN CAINE VENIT DIN IAD / LOVE IS A MAD DOG FROM HELL / CHARLES BUKOWSKI

Motorul meu de cautare se invarte in jurul unui univers marunt care cuprinde divizorii lui 61: un unu si un sine insusi (mai mult sau mai putin egal cu 61) si latra si musca si se pisa cu ambele picioare din spate ridicate. Da, se cam taraste cu gratie si furie printre curvele pe care le canta si Bukowski, curva care-mi zambeste din oglinda in timp ce intinde mana spre mine. Cauta fata aia tacuta din vreo doua sau trei poezii care poate sa-ti dea pace si liniste si care n-o sa-ti sparga masina si n-o sa-ti desfigureze amantele.

***

instrumentul la care tu alegi sa nu canti din blazare si telecomanda pe care altul o lasa fara plastic si cifre pe taste de la prea multa uzura sunt coincidenta de carne si oase in fata cainelui care vine din iad. si sufletul latra, latra ca o potaie in plina lectie de cersit. ma duc sa beau bere. exeunt.

***

BEER
from: Love is A Mad Dog From Hell

I don’t know how many bottles of beer
I have consumed while waiting for things
to get better
I dont know how much wine and whisky
and beer
mostly beer
I have consumed after
splits with women-
waiting for the phone to ring
waiting for the sound of footsteps,
and the phone to ring
waiting for the sounds of footsteps,
and the phone never rings
until much later
and the footsteps never arrive
until much later
when my stomach is coming up
out of my mouth
they arrive as fresh as spring flowers:
“what the hell have you done to yourself?
it will be 3 days before you can fuck me!”

(…)

 

going 60 and purring

It started with Singing in the Rain and the Seven Samurai and soon the 50’s thing turned into the 60’s. So, this week the playlist included revisiting Butch Cassidy and the Sundance Kid, Cool Hand Luke, Breakfast at Tiffany’s. Up next: Who’s afraid of Virginia Woolf, which means we’re adding a little domestic drama in our musicomedy-western-adventure-historical drama-comedy.

Cat and audrey

But the highlight of this post is introducing Orangey, the only feline actor who won the PATSY award twice and who starred in Breakfast at Tiffany’s as Cat, Holly Golightly’s partner. All those who may have had the ridiculous idea that Paul Varjak, also known as “Fred” was busy trying to be Audrey’s match are obviously wrong. And yes, mates, Orangey is a household name on IMDB, in case you were wondering. 

mine, mine as well

de fiecare data cand hun-gurul ajunge la vreun concert suna sau bipuie dupa caz sa ma lase sa stiu ca ea ne asculta piesele; ea e acolo si vrea intr-un fel sa fiu si eu. muzica e cam aia pe care-o ascultam anul trecut, cam aceeasi pe care am ascultat-o si anu’ asta impreuna, cam ce ascult si cu el de cand il stiu.

It’s a sort of “The Dreamers” meets “Trainspotting“

starring: OLD CAT, MINE, MINE AS WELL

script by CUBU Inc.

after a novel by Dragos Bucurenci

cinematography: Canon something

Ma duc sa traiesc in font de 8 pana data viitoare cand imi puneti optul pe orizontala. Si nu uitati, dragi copii, nu eu sunt dificila, voi sunteti prea sensibili.

zapezile de pe kilimandjaro

Totul e calm.

Unul doarme in dormitor, altul in sufragerie. Viseaza aceleasi lucruri ciudate: izvorul de jack de pe masa, muntele de alb de pe masa, vama in care vor visa acelasi vis. Eu ii ascult, le-am rezolvat bagajele de mult. Le-am luat banii, actele, chilotii. Acum chiar i-am lasat in curul gol. Sa-i vad ce-o sa faca. Or sa-mi umble goi prin casa, or sa se vanda pentru o cafea, o bere, o tigara? Ma doare capul. Aici se asculta raaadio traaavka. Aici nu ne ploua, aicia-i chemare.

Ma trezesc. Unul din ei imi spune ca am tipat la un moment dat. Dintr-o lume in alta ii intrebam fara sa ma aud daca am tipat, asa ca nu stiu … daca eu chiar am tipat sau daca am apucat macar sa-i intreb. Totul pana la banda rulanta in care ma imbracasem si care ma tara dintr-o viata in alta in zgomotul infernal al intrebarii. Marea intrebare. Asa e cand mori? De fiecare data tip cat ma tin plamanii cand intru in gaura si cand ies. De fapt, ma intreb daca am ajuns la gaura, daca acum m-ar auzi daca le-as striga. Ma aud tipand?

Cineva viseaza la Africa.

Imi amintesc ca in mijlocul vartejului mi-am zis ca sunt intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges … dar mai ales ca-ntr-o povestire de Borges.

 

Me quiero casar contigo

—

Barbatul cu chip masliniu era incordat ca o sageata manuita de stramosii lui, pe vremea cand armele de foc inca nu faceau legea pe insula. In sprancenele lui incruntate nu stia daca sa ghiceasca determinare, frica sau … Nu, n-avea cum sa fie frica. “O fi si el om”, isi spunea Margareta, “dar nu e el de-al de aia sa se teama de vreo-ncaierare.”

Cu mana prin poalele fustei inflorate si ochii agatati de ai lui, nu-i veni sa creada cand barbatul ii spuse “hai sa ne casatorim”. Din glasul lui, intre hotarare si gandul la lupta de a doua zi, fata gasi ca razbatea ceva ciudat, hipnotic. Se vazu in lumina armelor care se pregateau sa-si danseze una alteia. Se vazu in capela, in fata preotului, in fata prietenilor lui si-a surorii ei. Se vazu cu un buchet de margarete in maini, cu fusta inflorata ridicata si prima noapte scursa rapid, cateva minute in camera de deasupra tavernei.

Acum, intre lume si ea statea trupul unui barbat pregatit sa lupte. Respirau usor, mai respirau oare?, si-n tacerea din camera intra zgomotul pasilor de-afara, din fata tavernei, si ea pricepu ca-si iubea barbatul. 

—

Pe prispa, femeia isi lasa poalele fustei sa-i alunece de-o parte si de alta a scaunului. Cu picioarele goale, sprijinite de perete, numara pasii care veneau si plecau din ziua in care ii spusese “da”. Copilului care dormea langa ea ii spusese de cand fusese destul de mare cat sa priceapa ca taica-su murise intr-o lupta la putin timp dupa ce se luasera din dragoste. Doar ea stia ca intr-o zi oarecare barbatul plecase si nu avea sa se mai intoarca. O stia, dar spera sa uite in curand. Vaduva fuma in continuare in intunericul prispei, numarand pasi asa cum o facuse in noaptea nuntii, cand tacerea o ingrozea si-o umplea de dragoste.

—

Am visat ca m-ai cerut de nevasta. Am vazut doar prima parte: lupta pe care o asteptai, vocea ta cand mi-ai spus-o si teama pe care am simtit-o cand ti-am vazut chipul si am avut senzatia ca inteleg ce ni se intampla. M-am trezit, dar si in vis sunt sigura ca doar asa s-ar fi putut petrece totul. Te iubesc. Numar pasi, iti aud rasuflarea, mi te imaginez intorcandu-te a doua zi la mine, asudat, hainele naclaite de sangele altcuiva, privirea la fel de tulbure ca-n clipa in care mi-ai zis “hai sa ne casatorim”. Si-apoi, in vis mi-ai spus-o in spaniola.

geneza

 

Cateodata uit daca mi-esti piatra sau suflare si unde trage linia mineralul sculptat, chip adus de departe, departe … Vegetalul graului care flutura din parul tau si vantul dealurilor si-al campiilor nesfarsite care se zamislesc in spatele lor.

In soare zambeste calatorul uitat de ani pe Insula Pastelui, cel care s-a privit prea mult in ochii bastinasilor imobili. In noapte, te oglindesti in batranul caruia eu vreau sa-i zambesc si caruia ii rostogolesti numele de pe buze.  Licht, mehr Licht! Goethe ti-ar fi privit chipul luminos de piatra; eu prefer batranul.

Si-apoi, si eu sunt o pisica batrana.

“Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adanc peste om, si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat o piatra din trupul lui si a inchis carnea la locul ei. Din piatra pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o pisica si a adus-o la om. Si omul a zis: ,,Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi, pisica, pentru ca a fost luata din om” (Gen.2:21-23).

 

 

lectura despre zahir si maci hedonisti

“A trai si a visa sunt intr-o oarecare masura sinonime. O sa trec pur si simplu de la un vis complex la unul foarte simplu. Altii ma vor visa nebun, iar eu voi visa Zahirul. Cand toti oamenii de pe pamant se vor gandi zi si noapte la Zahir, care va fi visul si care realitatea, pamantul sau Zahirul?”

***

***

De cateva zile incoace visez acelasi mac care-si leapada petalele in soare. Unde o sa ne duca oare faptul ca l-am rupt? Diminetile sunt mai acceptabile de cand am priceput de unde atata frustrare fata de lasitatea care zace in unii. Nu poti sa te rupi de la drumul tau. Sunt lucruri sacre si sunt lucruri simple care se umplu de sens cand sunt puse in toata carnalitatea lor sa semnifice zahirul. Ai inceput sa pui in locul majusculelor puncte, iar eu sa rup macii din visele altora.

E mai multa mandrie in floarea pe care o port moarta in soare si zgomot de pescarusi decat in sabia care a fost pusa intre trupul tau si al lui Sygurd, Brynhildr. Gudrun isi pune maci in par si-si canta jalea in opium.

Citeam in ziar despre o intamplare destul de trista si decurajanta, tratata cu foarte mult interes de presa de altfel. Un tanar a incercat sa publice un roman, dar a fost refuzat brutal de catre editura pe care o contactase. Dupa doar cateva luni si-a reincercat norocul, trimitand un nou roman, primit, evident, foarte prost. Scandalul a fost incredibil. Tanarul a iesit in fata unei lumi intregi, isteric, cuprins de un patos cu iz de victorie, declarand ca editura refuzase spre tiparire “Madame Bovary”. Ceea ce nimeni nu a inteles cu adevarat era ca in spatele acestei povesti statea Zahirul. Cu ani in urma, un tanar intindea mana dupa o carte de Flaubert intr-un anticariat mic, imbacsit si cu stampe cu maci pe pereti.

In the story, the Zahir is an object that has the power to create an obsession in everyone who sees it, so that the affected person perceives less and less of reality and more and more of the Zahir, at first only while asleep, then at all times.

Jorge Luis Borges: The Zahir, 1949; revised in 1974.

Sunt pefect constienta ca mintea mea joaca murdar. Exorcizam ce putem, ardem resturile si continuam.

sentimental(-isme)

O sa incep prin a spune ca ma cheama Ada, sau cel putin asa ma striga trecutul din urma si viitorul care ma cam trage de pletele tunse (sindromul pletelor fantoma). Voi continua prin a marturisi cel mai amuzant lucru pe care l-am mijit prin capul meu. Pe toti va trec prin sita neuronala. V-am iubit pentru ca mi-ati spus pe numele imaginar, pentru ca m-ati adulat si mi-ati magulit orgoliul, pentru ca m-ati facut personaj de poveste si mi-ati dat vise de trait si mai ales de visat. Siii cam atat. As vrea sa ne oprim aici pana nu intram in realitate.

Pentru ca altfel, noi nu ne lepadam de iubire pana canta de trei ori cocosul, ci sarim de la una la alta. Cand eram mai mica, am cunoscut o muiere salbateca si nebuna. Era in zodia taur. O chema Andreea si avea si-un nume imaginar de-ti suna a cantec oriental si sfarait de tamaie. Tipa de fapt avea mai multe, dar asta e deja alta poveste. Cum sa-ti tii minte numele inventate si chipurile care le poarta: treaba enciclopedia numai buna pentru gemeni. Am admirat-o pentru trei lucruri: felul cum iubea, modul cum iubea si maniera in care iubea. Obsesiv, bolnavicios, riguros monahic, la distanta, stabil. Ma simteam ca un rahat pe langa ea. Treceau oameni si seturi de vise prin mintea mea, construiam castel dupa castel si le lasam sa ia foc, iar ea ramanea aceeasi Andreea cu aceleasi 3 lucruri pe care le stiam la ea.

O sa-ti marturisesc astazi ca am admirat trei lucruri la tine: felul cum iubeai, modul cum iubeai, maniera in care iubeai. Si uite ca a cantat domnul galinacee de trei ori si s-a dus naibii amorul asta nepieritor. Un nene mare care era tot taur parca, daca-mi aduc bine aminte, dar mai acum vreo 400 de ani, spunea ca nu exista dragoste neimpartasita, doar obsesie. Si eu te luam de mana si ma agitam si-i spuneam, nu Willi, draga, n-ai dreptate. Dar nu, ai mers si mai departe si ai facut ceea ce nici o eroina de literatura nu si-ar fi permis, nici cele din romane victoriene seduse si abandonate.

Zic ţie, Petre, nu va cânta astăzi cocoşul, până ce de trei ori te vei lepada de Mine, ca nu ma cunosti.

Un singur lucru m-a uimit mai tare. N-o sa-ti povestesc, e mult prea trist. iti dau doar ingredientele retetei, in cazul in care vrei sa incerci: absolventa de filosofie, dragoste ranita, inima sfasiata, neuroni atrofiati. Modalitate de preparare: isi aminteste de mirosul din casa bunicilor si gaseste secretul intoarcerii in timp. Doar asa se poate explica perspectiva de clasa aVa din care plange dupa cine n-o mai trage de codite.

Si de fapt, asta incerc sa spun de zece minute incoace: totul sta in privirea senina, imbratisarile calde si mirosul de craciun din casa bunicilor.

———————————

P.S. Poza serveste ca dovada concludenta ca am si eu inima, desi nu ma crezi.

Borges, o viata.

 [Borges, o viata - E. Williamson, RAO]

 

Am trecut pentru prima data pe langa Borges acum ceva ani buni, cand eram pe-a noua, incepeam liceul si dadusem de o profa care tinea sa ma educe. Tin minte Cartea de nisip pe care am primit-o ca lectura pe langa alte romane de interes scolaresc. Cand i-am spus profesoarei ca preferam la orice ora Ion in locul lui Borges, mai avea un pic si ma lua la bataie.

Printr-a 12a m-am impiedicat de un domn batran, orb si a fost dragoste la prima vedere, sau la a doua. Nu i-am recunoscut profei sub nici-o forma; mi-era rusine. Si eu m-as fi luat la palme pentru ce-i zisesem. Era vara, cald, mai mult argentinian decat saxon aerul pe care incepusem sa-l respir. Am descoperit tangoul. Milonga. I-am descoperit eseurile, proza, poezia. In cele doua volume de care facusem rost erau poze cu el din tinerete si din vremurile de apus. Miop in ambele. Cu el am initiat senzatia ca o sa iubesc doar scriitori morti. Si am mai iubit cativa de atunci, dar fara sa mai gasesc pumnalele, tigrii, oglinzile, nisipul, labirintul, mereu labirintul…

In labirintul asta nebunesc s-a mai deschis o usa catre biografia lui Borges. Mare lucru si mare nebunie sa incerci sa te apropii de viata unui om! De-abia gasesti curajul cand il iubesti pe cel de langa tine si mai ii accepti confidentele, mai i le cersesti ca sa ai ce-i da inapoi la randul tau. Stiam in ce urma sa ma bag cand am deschis labirintul asta de peste 700 de pagini?

Intre Borges al meu si Georgie din carte se naste o lume de diferente. Deschid ochii cat sa ma intreb ce imagine mi-as putea forma despre acest barbat daca l-as descoperi acum, dupa ce am prins urma temerilor si complexelor lui; daca i-as citi randurile gandindu-ma la femeile si barbatii care au trecut cu urme de pumnal prin mahalaua vietii unui oarecare J.L.B. 

Inchid ochii si-i fac o concesie, aceeasi pe care le-o fac tuturor celor pe care-i iubesc: ma fac ca nu v-am citit niciodata biografia.

aceeasi veche gastrita, domnul meu

Si filmul nostru, domnule, e o animatie cu un pisoi dement si un copil pierdut printre margarete si buruieni si alte flori de camp care se rotesc in jurul celor sase picioare care alearga si se fugaresc nebuneste prin iarba inalta. Se opresc undeva in soare. Undeva in mijlocul fluturilor pe care pisoiul ii pandeste si-i inghite in timp ce copilul sta cu bratele sub cap si privirea agatata in raze si nori in forma de valuri. Patru labute tarcate sar pe el, smucindu-se dupa aripi mari care-i scapa dintr-o parte in alta. In rest totul e calm, doar dragostea mea ricoseaza.

Iti pui mana pe capul meu si ma mangai; fluturii inca-mi roiesc in stomac. Ma mangai si torc si abia mai dau din coada. Ma mangai si ma linistesc. Du-ma acasa, domnul meu.

Acum doi ani am luat o gastrita mizerabila drept fluturi in stomac. De-atunci am decis sa mananc insectare intregi de fluturi cu paine ca sa mai sterg din socul descoperirii, sa compenseze cumva, mi-am zis.  Stomacul nu s-a plans niciodata.