S’il n’y a pas de solution, il n’y a pas de problème

[still stupidly obsessed]

… you know it’s getting better and better when, after two years, he starts giving you presents instead of stds …

when i grow up i want to be terry jones

Terry Jones, on the death of Graham Chapman, who died on the eve of the 20th anniversary of the “Monty Python” comedy troupe: I thought it was in terribly bad taste for him to die when he did. The worst case of party-pooping I’ve ever seen.

found in translation

ECHIPA  [CATer to the Translator]
își încearcă lăbuțele cu servicii de traducere pentru aproape orice, atât timp cât le solicită exclusiv cunoștințele de engleză, și nu încercați să le ademeniți cu declarații în franceză. Vă preluăm temele, referatele, lucrările de diplomă, articolele, contractele, scrisorile, site-urile și poeziile dedicate pisicilor…

saturday morning coffee and colonial violence

Currently reading this – Historical fiction and the allegorical truth of colonial violence  in the Proposition, which is uber satisfying not only my longing for this Aussie neo-western masterpiece of a film, but also the rekindled interest in scouting the internet for dissertation papers and articles on revisionist historical films.

***

“(…) holocaustal events, which function ‘exactly as infantile traumas [... ] cannot be simply forgotten or put out of mind, but neither can they be adequately remembered’ (20). The traumatic structure or ‘modernist de-realisation’ of such an event, and the difficulty it poses for those who inherit it and those who try to represent it, is said to lead either to the seductions of myth and melodrama (26) in popular genres, or to fantasies of ‘intellectual mastery’ in modernist narratives (32).

Rejecting the modern electronic media’s recorded images as manipulations which ‘explode1 the event (23), White concludes that, anti-narrative non-stories produced by literary modernism offer the only prospect for adequate representations of the kinds of ‘unnatural’ events-including the Holocaust-that mark our era and distinguish it absolutely from all of the ‘history’ that has come before it. (32)

Historians engaged with cinema have questioned White’s claim that only modernist literary techniques have the potential to de-fetishise ‘both events and fantasy accounts of them which deny the threat they pose’ (32). Rosenstone, for instance, has become the champion of a postmodern canon of history films that, among other things, ‘glory in their own selectivity’ and make sense of past events ‘in a partial and open-ended, rather than totalised, manner’, making use of ‘fragmentary and/or poetic knowledge’.21 But he goes further than creating a new, highly selective canon: he claims that the postmodern, self-reflexive history film, with its contradictory elements and multiple points of view, has much to teach historians, especially those social and cultural historians who recognise the need for a postmodern historiography but, so far, have failed to find a postmodern form.22″ / Felicity Collins, Cultural Studies Review, March 2008

cat versus stink bug. human gets it!

Miss Meowreese Minou has just discovered that licking stink bugs has the smelly potential of fondling a skunk’s tummy. Frantic spasms. Check. Jumping like a wild pony and knocking down chairs in her way. Check. Check. Spasm. Stupid human looking scared. Licking paws in awe and disgust. Check. Paws reek. Check. Desperate mid-night snack attack like there’s no tomorrow. Sip milk. Sip. Sip. Run around and spread the stench all over the bedroom. Check. Attack human. Check. Spasm. Sit on bed and lick some more gooey bug chemicals off paws. Human is 3 minutes away from running to a 24/7 vet clinic. Check.  Human gets dressed and goes back in the bedroom to find cat asleep on cushion. Check. Neurotic mommy-must-watch-over-you-tonight. Check.

homo

 

[...]

Nemaiexistând zei, iar Hristos neexistând încă, de la Cicero la Marcus Aurelius a fost un răstimp în care, singur, doar omul a existat. 

Flaubert  via Yourcenar via Manolescu

lecturi matinale / colonelul Walter Kurtz

(…) Engleza este, de asemenea, limba imperială a vremii noastre. Imperiile pe care ea le-a generat și perpetuat sunt fie fluide, fie fragmentate în progresia lor. Diferența dintre imperiile britanic și american este succint sugerată de ororile domnului Kurtz. Personajul din Inima întunericului (The Heart of Darkness, 1902) a lui Joseph Conrad, bolnav de enigme atroce, rostește chiar în pragul morții tulburătorul “Oroarea! Oroarea!” care trece prin el. Renegatul Colonel Walter Kurtz, personajul interpretat de Marlon Brando în Apocalypse Now (1979) al lui Francis Ford Coppola, rostește în mod repetat “Oroarea!”, poate de 19 ori, înainte de a fi ucis o dată cu – precum și asemenea unui – animal sacrificial, într-un dublu montaj paralel. Între agentul comercial britanic, care din miezul întunericului african, trimite către metropolă fildeșul mai alb decât luna, și colonelul american, dezertor și creator al unui mini-imperiu în inima junglei sud-asiatice, diferențele apar prin repetiția “ororii”. Imperiul american e repetitiv, cel britanic – succint și tăios. Aristocrația celui din urmă duce către o barbarie soră cu barbaria provenită din pionieratul burghez al celui dintâi. Pe când Oroarea!, repetată de americanul Kurtz, e o palinodie – repetiție adictivă și apărare bâlbâită față de frica de moarte – cele două instanțe ale “ororii”  britanicului Kurtz se despart – deși apropiate abstract, prin simetrie inversă și concret, ca ecou – de-o parte și de alta a morții. Semnul de punctuație al morții nu e punctul final, ci virgula (the comma). Oroarea de-a sfârși viața și de-a începe moartea leagă diferența absolută de repetiția lipsită de relativitate.

Spațiul în romanul anglo-saxon contemporan

l’amour fou

No other woman will ever have access to this room where you are thousands until of all the gestures I have seen you make are decomposed. No other man will ever…

symptomatic

has been experiencing a general wooziness stretching from the loins to the stomach and a frantic state of tension for the past 24 hours. it’s either love or an orgasm in very slow motion.