Petite Chou Chou: Il y a une revolution!

Septembrie 22, 2009 § Lasă un comentariu

Clădirea asta funcţionează ca o incursiune în formele premergătoare revoluţiei.

Mă găsesc undeva la etajul 5, într-o dulce stare de linişte falsă, o simplă varză care asistă la istorie din grădina de legume a Mariei Antoinetta. În nuanţe oficiale, cu avizierul umplut de afişe şi reportaje care amintesc doar de momentele glorioase artistice, greu ne vine să mai coborâm.

Dar când o facem şi ne aventurăm la etajul 2, din colţul sindicatului cu avizierul ţinut la cheie, ne lovim de primul strat de revoltă. Un material din ziar, printat pe un A3, semnat de fiica Maestrului Omonim. Un material care cere moartea regelui, sau poate doar o abdicare?! Sub aceeaşi cheie s-au dat pe faţă articole semnate de membrii sindicatului, care se spală pe mâini cu neutralitatea, ţinându-se deoparte, dar nu într-atât încat sa nu ameninţe … au fost înştiintate Foruri superioare care păzesc cu ochiul lor magic fiecare mişcare a conducătorului.

Undeva mai jos, în pântecul clădirii, în furnalele artistice unde ţopăie acea creatură cunoscută drept corpul de balet, se pornesc însă adevăratele focuri. Drumul către bufet are pereţii placaţi cu mici spori ai acestei fiinţe agile, agitaţi brownian şi porniţi către ministere, cereri, revolte, ghilotine. Să vedem, să vedem dacă îşi va permite distrugerea acestui … acestui … acestui  – sub conducerea sa!

Şi-am urcat apoi, cu un suc de portocale roşii în mână şi cu un pai care făcea legatura între lichidul din sticlă şi organismul meu deshidratat de mahmureală, am urcat înapoi în grădina de verze, ocupându-mi locul privilegiat în liniştea de la etajul 5.

Tagged: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading Petite Chou Chou: Il y a une revolution! at Catmime's Weblog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: