This is the end

August 3, 2009 § Lasă un comentariu

The end is psy-nigh.

Şi drumul până acolo e o scurtătură cu hopuri temporale şi bucle care se înnoadă, scutind eforturile drumurilor lăturalnice. Fie asta, fie ni se înfundă mult prea repede, prietene. Lecturile mi s-au perindat dinspre mateinul Iovan cu al lui jurnal confecţionat înspre maestru, cu detectivismele lui decadente, sonetele şi Craii de Curte Veche, buclind-o apoi spre Kerouac. Nu degeaba am început cu drumul. Subconştientul lucrează împotrivă-mi, ca de obicei, în vise conduc şi mă tăvălesc pe saltele cu Dean Moriarty, în timp ce flamura de la Sionu încă arborează pe cortul meu ce se tot destramă de când am ajuns în Bucureşti.

S-au oprit suişurile şi coborâşurile din trenuri, s-a sfârşit cu bagajele care rodeau pielea de pe spate, poate pentru prima dată bronzată de bună voie şi nesilită de mama, care mă ţinea în tinereţe cu forţa pe plajă, până mă sforţam s-o dau în insolaţie. Acum energia mi se duce în acelaşi ritm cu stratul de epidermă prăjit, printre somni epici cu mustăţi care mă scutură oriunde mă prind: pe plajă, sub ea, prin straturile-i nisipoase sau cu pleata pe vreo masă. Dorm pentru vise, dragele mele domnişoare, pentru că realitatea secretă e deseori mai tandră decât noi, cu toate discordanţele noastre pe care nu mai pot obosi încercând să le descâlcesc. Dorm ca să nu-mi mai descleştaţi tăcerile şi lipsa de nevoi.

the prodigySe rup zăgazurile.

Am prins Peninsula. Şi prodigioşii care le strigau bizonilor luptători să facă cercul perfect în faţa scenei. Şi ţipam şi mă scurgeam prin hainele ude, de care de mult începusem să mă îndoiesc că erau ale mele. De la ieşirea din cort, căutam valurile de căldură din mijlocul bizonilor, adunaţi la ritual să-şi preamărească zeii, lăsându-ne să devenim naturi. Altfel cum să ne explicăm circuitul haşdoio-haotic care ne înlocuia sângele şi forţa gurile să se descleşteze pentru devărsarea fluviilor minerale? Vartejul de mureş altoit pe liniştea de vamă, moshpit şi folkuiala de l-ar fi răsucit pe Pitiş, cu Hruşcă în plin avânt de colindător. Că fu prima seară de festival şi ne milui şi lerui-lerui de ne merseră fulgii şi minţile la cozonaci şi naşteri în iesle. Şi când fu seara cea din urmă, şi Chilian ne mirui cu Tucă în deschidere şi-apoi cu Iris, ne aşteptam să vedem omuleţul vestit din colindele cu pricina venind pe ape către noi, păşind desculţ cu fulgerele după el.

Tagged: , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading This is the end at Catmime's Weblog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: