06.11 a.m

Decembrie 21, 2008 § Lasă un comentariu

Oamenii nu se schimbă. Te trezeşti tu la realitate şi brusc iubeşti mirosul de căcat şi napalm dimineaţa la 6 şi 11 minute. Asta pentru că dacă nu ai fi, oamenii nu ar exista, atât timp cât îi percepi prin tărtăcuţa ta ca fiind universuri direct învecinate cu al tău şi alte asemenea considerente de la care se pleacă, şi care presupun că până acum ai aflat că tu eşti singur şi responsabil, sau mai degrabă de vină pentru tot. Ei sunt la fel de mârşavi, tu devii din păcate (nota editorului de text „?!”) din ce în ce mai conştient şi ar trebui să-ţi fie ruşine că nu baţi pasul pe loc. Pentru că asta înseamnă trecut, nu? Dacă l-ai bate înapoi, te-ai teleporta în mai mult ca trecut. ‘Bate-l acum şi avortează viitorul din faşă’, ţipă mulţimea furioasă!

Şi dacă oamenii îţi par mai buni decât erau (Aici nu trebuie citit cu maximă generalizare; gândeşte-te la individul X, şi numai la X) înseamnă că te ramoleşti.

Cică e un sindrom pe care epoca modernă ni l-a impus. Undeva pe la un curs de psihanaliză a personajelor cineva, pe numele lui de cod ‘profesor‘ a spus ceva care mi-a rămas în minte. Sau a rămas faptul că am vrut să-mi rămână. Cu memoria stăm cam prost, dar ce ne pasă? Încă un pic şi o să ajung la vreo concluzie măreaţă … cum că ar trebui să ţinem minte lucruri şi greşeli ca să nu le repetăm. gen, ce porcărie.

scuze de christ _ mass

Tagged: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading 06.11 a.m at Catmime's Weblog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: