viata la medeleni

Noiembrie 9, 2008 § 2 comentarii

Dupa Thomas Hardy si a lui Tess, a venit randul sa intram pe mosia Medelenilor, desi nu in mod legitim, ci prin efractie, pentru ca noi nu suntem nici Monicute, nici Olgute, pantaloni purtam, dar asta nu ne face Danuti. Nu, noi suntem Adine in chimonouri, zambind din lumile noastre unor baietei pe care-i crestem pentru a-i trimite la fetitele lor cu parul prins in codite impletite. Avem colonei, sau ce mama naibii mai erau toti batraneii simpatici care intretineau domnisoare in halate plusate si papuci de casa cu ciucuri, nu balcoane pe care sa plangem la luna si sa suspinam monician. Cateodata ne-apuca sangele impertinent si aprig de ghiavol, dar ne-aducem aminte de cancer, pistoale si unchii rusneci, unchii care ne iubesc cu o maturitate ciudata.

La Viena am pus pariuri pe identitatea unchiului care ne scapa, numele unchiului care lasa acel vifor si furtuna de femeie sa astepte, sa se trezeasca intr-o alta lume si sa ajunga pe site-ul Evenimentul Zilei la rubrica „cele mai triste morti din literatura”. Am avut dreptate si totusi nu-mi aduc aminte ce mi-a adus chestia asta. Ce-mi pasa mie acum de Vania, cand vad in fata-mi o Adinuta a unui intreg regiment de elevi?

Si-acum, dincolo de fantasme cu personaje de alt secol, va voi impartasi misterul trandafirilor de la universitate de la metrou, cei cinci trandafiri care agonizau intr-un cos de gunoi, inca inveliti in hartie creponata, inca asteptand sa fie intampinati cu un suras. Cinci trandafiri galbeni pe care o domnisoara, sau poate o doamna, i-a primit si i-a infipt teatral in primul loc civilizat pe care l-a gasit. Am ras copios, eu si toti cei care au mai trecut pe langa proaspatul cadavru. Adesea, nu mai reusim sa fim oameni sau sa radem, situatii ce nu se suprapun neaparat, decat cand se impiedica blonde la metrou sau cand miroase a moarte.

shanghai_1920s31_normal

Dupa doua tequila, o bere si un cocktail, de la metrou la usa apartamentului meu sunt exact 645 de pasi. Cand Truffaut scria si regiza L’homme qui aimait les femmes , in ’77, se gandea la mine, sunt sigura, doar ca, dintr-o sensibilitate pe care inca nu o inteleg, a decis sa-mi atenueze socul regasirii, schimband sexul personajului. La fel si Louis Malle cu Le Feu Follet. Brusc, totul a devenit o aventura atat de mare incat nu pot decat sa mai dorm un pic pentru a ma asigura ca nu mai ratez nimic.

Pulica, ma cherie, this one is for you. And so are the first and last dances, both on „God like” / Gogol Bordello. In poza, un alt fel de Adina, de pe cu totul alta mosie si cu alta palarie.

 

Tagged: , , , ,

§ 2 Responses to viata la medeleni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading viata la medeleni at Catmime's Weblog.

meta

%d blogeri au apreciat asta: