zapezile de pe kilimandjaro

Totul e calm.

Unul doarme in dormitor, altul in sufragerie. Viseaza aceleasi lucruri ciudate: izvorul de jack de pe masa, muntele de alb de pe masa, vama in care vor visa acelasi vis. Eu ii ascult, le-am rezolvat bagajele de mult. Le-am luat banii, actele, chilotii. Acum chiar i-am lasat in curul gol. Sa-i vad ce-o sa faca. Or sa-mi umble goi prin casa, or sa se vanda pentru o cafea, o bere, o tigara? Ma doare capul. Aici se asculta raaadio traaavka. Aici nu ne ploua, aicia-i chemare.

Ma trezesc. Unul din ei imi spune ca am tipat la un moment dat. Dintr-o lume in alta ii intrebam fara sa ma aud daca am tipat, asa ca nu stiu … daca eu chiar am tipat sau daca am apucat macar sa-i intreb. Totul pana la banda rulanta in care ma imbracasem si care ma tara dintr-o viata in alta in zgomotul infernal al intrebarii. Marea intrebare. Asa e cand mori? De fiecare data tip cat ma tin plamanii cand intru in gaura si cand ies. De fapt, ma intreb daca am ajuns la gaura, daca acum m-ar auzi daca le-as striga. Ma aud tipand?

Cineva viseaza la Africa.

Imi amintesc ca in mijlocul vartejului mi-am zis ca sunt intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges, intr-o povestire de Borges … dar mai ales ca-ntr-o povestire de Borges.

 

Reclame