Cateodata uit daca mi-esti piatra sau suflare si unde trage linia mineralul sculptat, chip adus de departe, departe … Vegetalul graului care flutura din parul tau si vantul dealurilor si-al campiilor nesfarsite care se zamislesc in spatele lor.
In soare zambeste calatorul uitat de ani pe Insula Pastelui, cel care s-a privit prea mult in ochii bastinasilor imobili. In noapte, te oglindesti in batranul caruia eu vreau sa-i zambesc si caruia ii rostogolesti numele de pe buze. Licht, mehr Licht! Goethe ti-ar fi privit chipul luminos de piatra; eu prefer batranul.
Si-apoi, si eu sunt o pisica batrana.
“Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adanc peste om, si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat o piatra din trupul lui si a inchis carnea la locul ei. Din piatra pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o pisica si a adus-o la om. Si omul a zis: ,,Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi, pisica, pentru ca a fost luata din om” (Gen.2:21-23).
